cea mai buna "pomana porcului"

cea mai buna "pomana porcului"
by rizza

miercuri, 25 iunie 2014

traditii romanesti - zama de paparada (ciorba de omleta )


Ingrediente

3-4 bucati de slanina
6-8 oua
otet
bulion
apa
faina
lapte
sare

Mod de preparare
Se prajeste slanina si deasupra se pun 6-8 oua batute; din ele se face paparada (omleta), care trebuie taiata in bucati, cu furculita.
Intr-o oala cu apa clocotita se pune otet sau/si bulion.
Intre timp se pregateste o ”derejeala” (un sos) cu 2 linguri de faina, lapte si apa care se adauga in apa clocotita.
Apoi se adauga ”paparada” taiata bucati si se lasa putin la fiert (pana da in clocot).

Secretul bucatarului
Cu cat pui mai multe oua, cu atat este mai bun gustul ”zamei de paparada”.

Pofta buna!

Rites din Maramures - traditii romanesti !


Ingrediente

500 g faina alba
200 g zahar '1 lingurita de sare
1 lingurita de bicarbonat
100 g ulei

Mod de preparare
Intr-un bol se pune faina, sarea, bicarbonatul si apa si se framanta pana se obtine un aluat gros.
Aluatul obtinut se imparte in 4 bucati egale, care se intind sub forma unei placinte, iar peste fiecare foaie se adauga zahar si ulei.
Fiecare bucata de aluat se ruleaza, apoi se impatureste in forma de melc si pe urma se intinde cu sucitorul.
Se prajesc in ulei incins pana ce capata o culoare aurie.

Pofta buna!

marți, 24 iunie 2014

Coaca din ardeal -traditii romanesti (reteta originala din alba )


Ingrediente

1 ou
faina cat cuprinde
sare

Mod de preparare
Se pregateste un aluat de taitei: oul impreuna cu praful de sare si faina se amesteca si se framanta bine.
Apoi se intinde o foaie subtire, se ruleaza si se taie marginile.
Se desface aluatul si se taie bucati de diferite dimensiuni care se coc pe plita (sau in cuptor).

Mod de servire
In trecut era un produs pe care gospodinele il faceau pentru copii atunci cand pregateau taiteii de casa.
In prezent poate fi folosit cu succes in loc de gustari sau ”snacks”-uri facute in casa, fiind un produs sanatos, fara grasimi.

Pofta buna!

Traditii romanesti :Intinsoare Bistriteana ( Ardeal )


Ingrediente

malai
1 bucata carne de porc
1 bucata coasta
3 carnaciori de porc
sare
1 ceapa mare
1 cana apa
3 linguri branza de oaie faramitata
1 lingura untura sau ulei

Mod de preparare
Se taie ceapa cubulete si se inabusa in untura.
Se taie cubulete mici muschiul de porc, costita si carnaciorii si se pun peste ceapa, la calit pentru 2 minute, dupa care se adauga o cana de apa si se lasa la fiert.
Dupa ce a scazut apa, se pune branza de oaie faramitata, se amesteca si se da deoparte.
Intre timp se pregateste o mamaliga iar 4 linguri din zeama de la mamaliga (cir) se adauga in tocanita si se amesteca bine.
Se serveste cu mamaliga.

Pofta buna!

luni, 23 iunie 2014

Retete traditionale romanesti : Paturi din Ardeal


Ingrediente

faina de malai
carnati de casa
branza de oaie framantata cu sare
untura - pentru prajit
lapte acru (iaurt) de oaie - pentru servire

Mod de preparare
Se face o mamaliga tare din malai.
Se prajeste carnatul in untura de porc.
Se framanta branza sau se da pe razatoare.
Se pune un strat de mamaliga, un strat de branza, presarata, un strat de rondele de carnati prajiti dupa care iar un rand de mamaliga, branza si carnati, in functie de cate ”paturi” va avea produsul final.

Mod de servire
Se serveste cu iaurt de oaie sau de vaca, acrisor.

Secretul bucatarului
Pentru un plus de savoare, ”Paturile” se ”pregatesc” intr-un vas de yena sau un castron care se pune cateva minute la cuptor pentru ca branza sa se topeasca.
Suplimentar, in fiecare strat se adauga cartofi prajiti si se toarna cu lingura untura.

Pofta buna! by rizza

traditii romanesti : Balmos de porumb cu oua si carnati


Ingrediente

1 kg faina de porumb alb sau malai
4 linguri untura de porc sau ulei
4 oua
1,5 L lapte acru cu smantana
300 g carnati de porc de casa
sare, dupa gust

Mod de preparare
Se pune laptele acru cu smantana la fiert cu ouale, carnatii taiati bucatele, untura si se amesteca ca ouale sa nu ramana intregi.
Cand incepe sa fiarba se adauga treptat malaiul si se amesteca in continuare sa nu se prinda de fundul oalei.
Se continua pana faina este bine fiarta.

Mod de servire
Se poate servi cu lapte acru sau cu muraturi, ca sa taie greata.

Secretul Bucatarului
Faina de porumb alb se gaseste mult mai greu decat faina de porumb galben dar este considerata mult mai gustoasa.
In cadrul retetei de balmos poate fi inlocuita cu malai, pentru un gust la fel de bun.

Pofta buna!

Traditii romanesti : Clatite Ana Lugojana ( Clatite banatene )



Ingrediente

Aluat pentru clatite:
3 oua
300 gr faina
300 ml lapte
250-300 ml apa minerala sau lapte
3 linguri unt topit (optional)
1 praf de sare
optional: 1-3 (maximum) linguri zahar
1 plic zahar vanilat
coaja rasa de lamaie (optional)
aprox. 50 ml ulei pentru prajit
Umplutura pentru 8 clatite:
250 gr branza de vaci
5 oua
2 linguri extract de vanilie sau 2 plicuri zahar vanilat
200 gr smantana dulce
250 gr zahar
stafide
unt pentru uns vasul gratinabil
optional, coaja rasa de la 1 portocala

Mod de preparare
Se pregateste aluatul de clatite folosind ingredientele necesare.
Se prajesc 8 clatite, cat mai subtiri si se scot pe o farfurie.

Pentru umplutura, branza se amesteca cu 1 ou intreg, 50 de grame de zahar, stafidele, putina coaja rasa de portocala (optional) si 1 lingura de extract de vanilie sau 1 plic de zahar vanilat.

Se pregateste sosul de vanilie: se separa ouale, galbenusurile se mixeaza cu 1 lingura de extract de vanilie sau 1 plic de zahar vanilat, 80 de grame de zahar si smantana.
Clatitele se umplu cu amestecul de branza si se impacheteaza ca sarmalele.

Clatitele astfel pregatite se asaza intr-un vas termorezistent uns cu unt, presarand fulgi de unt si pe deasupra.
(O alta optiune este sa se monteze clatitele in vase mai mici de tip gratin, in care sa intre cate doua clatite pentru fiecare portie.)

Se toarna peste clatite crema de galbenusuri si smantana si se dau in cuptorul preincalzit la 180 de grade Celsius.

Cat timp clatitele se gatesc in cuptor, albusurile se bat spuma tare cu sarea, se adauga zaharul ramas (120 de grame) si se continua sa se bata pana cand zaharul e complet dizolvat si se obtine o bezea ferma, lucioasa.

Dupa aproximativ 10 minute, cand crema de galbenusuri pare sa se inchege pe la marginile vasului, se scoate vasul din cuptor si se monteaza rapid pe deasupra bezeaua, care se poate turna cu lingura sau cu un pos pentru ornare cu deschizatura stelata, dupa preferinta.
Optional, se poate presara deasupra bezelei putina coaja rasa de portocala.

Se reintroduc clatitele in cuptor pana se caramelizeaza bezeaua si se servesc imediat, fierbinti.

Clatitele banatene se pot monta in portii individuale de cate doua persoane sau pe platou, socotind cate doua clatite pentru fiecare mesean (varianta preferata si atunci cand se fac clatitele acasa).
Se pot flamba cu un coniac bun, pentru o servire spectaculoasa.

Pofta buna!

Dresala moldoveneasca ( Sarbusca)



Este o reteta moldoveneasca simpla, unde cantitatile ingrdientelor nu sunt exacte.
Daca ne place o ciorba mai groasa, se folosesc mai multi cartofi, daca ne place mai clara, se scot 2-3 cartofi din ingrediente, astfel incat rezultatul final sa fie pe placul nostru.


Ingrediente

1,5-2 kg cartofi
2-3 morcovi mari
2-3 cepe mari
1-2 ardei grasi (optional)
300-500 g smantana
3 linguri de ulei
2 oua
1-2 litri lapte batut (cel mai bun e laptele acru facut in casa, chisleagul)
apa
1 legatura leustean
fidea (optional)
sare, piper

Mod de preparare
Se curata cartofii si se taie cuburi.
Se curata morcovii si se dau prin razatoare, cepele se curata si se taie cubulete sau pestisori iar ardeii se taie cubulete mici.

Intr-o oala mare se calesc, in ulei, ceapa si morcovii.
Cand acestea s-au inmuiat usor, se adauga ardeii grasi si cartofii taiati cubulete.

Se mai lasa 2-3 minute, timp in care se invarteste oala pentru a nu se prinde si se adauga apa cat sa le cuprinda cu 3 degete mai sus.
Daca vrem ca dresala sa iasa mai subtire, se adauga mai multa apa.

Cand cartofii sunt fierti se adauga fideaua, nu foarte multa, si se mai lasa oala pe foc, 7-8 minute.
Dupa ce se ia de pe foc se amesteca cele doua oua cu smantana si laptele batut si se adauga peste zeama de legume.
Se toaca marunt o legatura de leustean si se presara deasupra (leusteanul este ingredientul secret al acestui fel de mancare).

Dresala se serveste rece sau foarte putin incalzita, cu ceapa, si, cel mai bine, merge cu ceapa verde sau rosie.

Pofta buna!